joi, 1 noiembrie 2012

Gustarile dintre mese, motivul kilogramelor in plus

Daca intre micul dejun si pranz rontai non stop alune sau migdale si nu poate trece nici o dupa amiaza fara batonul energizant, afla ca nu esti singura in aceasta situatie! Conform unui studiu de specialitate, intre anii 1977 si 2006, populatia americana consuma o medie de 580 de calorii pe zi numai din gustari.
 
Intrebarea e urmatoarea: cat de mult putem da vina pe rontaitul zilnic atunci cand vine vorba de cresterea ratei obezitatii?! Exista studii care releva o legatura directa intre rontait si obezitate, si exista alte studii care le contrazic ferm pe primele. Nancy Auestad, medic la Dairy Institute Research explica faptul ca nu neaparat rontaiala ne face rau, ci alimentele pe care le alegem atunci cand rontaim si care nu sunt nici pe departe hranitoare si nu aduc nici un plus organismului nostru. remediu-stres.eu

Mare parte din populatie sta foarte prost la nivelul de calciu, fibre si alte vitamine importante, atunci cand merg la analizele periodice. Cu alte cuvinte, una e sa mananci la gustare marul pe care il aveai pregatit drept desert pentru masa de pranz, si alta e sa te indopi cu chipsuri si alte snack-uri asemanatoare care aduc numai calorii organismului.
 
Iar in cazul gustarilor sanatoase, ne confruntam cu o alta mare problema: e intotdeauna foarte sanatos sa mananci intre mese o portocala sau un pahar de lapte, sau o mana de fructe uscate, insa toate aceste gustari ne aduc si multe calorii in plus, ceea ce reprezinta o problema pentru dieta noastra pe termen lung.

Specialistii ne sfatuiesc sa ne facem un calcul clar al necesarului caloric zilnic, si in acest necesar sa includem si gustarile, fara sa riscam sa depasim astfel cantitatea pe care o necesita propriul corp. Ca medie, gustarile nu trebuie sa depaseasca doua transe a cate 200 de calorii (deci, 400 de calorii in total), care sunt menite sa ne pastreze nivelul de energie ridicat. Cum spuneam, noi vorbim de o medie, insa fiecare s-ar putea sa aiba nevoie de mai mult sau mai putin decat 400 de calorii, in functie de genul de activitate pe care o presteaza zilnic.

O britanica a slabit 20 de kilograme urmand o dieta fara zahar

Wendy Powell este o britanica in varsta de 40 de ani, care arata mai bine decat acum 20 de ani. Motivul? Eliminarea zaharului din alimentatia sa.
Femeia sustine ca aspectul intinerit al chipului si corpului ei nu se datoreaza vreunei diete, ci unei alimentatii din care lipseste cu desavarsire zaharul. Ma simt extraordinar cand ma intalnesc cu oameni pe care nu i-am mai vazut de mult si acestia imi spun ca arat mai bine decat acum 20 de ani", a declarat Wendy Powell.

Wendy Powell este de parere ca acest regim de viata ii imbunatateste considerabil aspectul fizic si, mai ales, calitatea pielii. Mai mult chiar decat orice alt produs cosmetic. Iar acum, aceasta teorie este confirmata si de oamenii de stiinta. slabire

Cercetatorii de la Leiden University Medical Centre din Olanda si Unilever din Marea Britanie au masurat nivelul zaharului din sange la 600 de barbati si femei, cu varste cuprinse intre 50 si 70 de ani, si au concluzionat ca exista o legatura directa intre cantitatea de zahar din sange si felul in care arata persoanele in varsta.

Asa s-a ajuns la concluzia ca persoanele cu un nivel al zaharului in sange mai ridicat erau catalogate mai batrane decat celelalte. Astfel, o crestere a nivelului zaharului din sange cu 1 mm/l adauga la varsta persoanei respective inca 5 luni.

Asadar, oamenii de stiinta sunt de parere ca degeaba ne hidratam pielea cu ajutorul cremelor scumpe, atat timp cat zaharul nu face altceva decat sa impiedice cresterea celulelor sanatoase, el avand un efect nociv asupra organismului nostru.

miercuri, 31 octombrie 2012

Dr. Oz: slabeste cu radacina de konjac

Daca iti este mereu foame, daca nimic din ceea ce mananci nu-ti da senzatia de satietate, trebuie sa faci ceva. Dr. Oz vine cu un pont care sa te ajute sa nu mai poftesti mancare. Pontul este: radacina de konjac!

Daca ai pofte uriase, mai ales dupa-amiaza, pofte pentru carbohidrati si zahar, radacina de konjac iti controleaza apetitul si iti scade semnificativ colesterolul.

In general, fibrele conduc mancarea in stomac. Aceasta radacina odata luata, absoarbe atat de multa apa, incat ajunge sa-ti umple stomacul. De fapt, te simti atat de plin, incat nu mai vrei sa mananci. Si, desi nu mai mananci alte calorii, nu simti nevoia de mai mult. Radacina de konjac iti scade in acelasi timp glicemia, deoarece nu mananci prea mult zahar.

Se iau aproximativ doua grame cu 30 de minute inainte de masa.

Dieta combinata cu exercitiile – calea spre corpul perfect

Va regasiti in urmatoarea afirmatie? „Am incercat un milion de diete de toate felurile si nici una n-a dat niciun rezultat". Doar prin urmarea unei diete alimentare nu veti deveni o persoana sanatoasa, cu un corp de invidiat. Trebuie sa adaugati si exercitiile in ecuatie.

Pentru o viata sanatoasa, ferita de pericolul obezitatii, trebuie sa va ghidati stilul de viata dupa trei principii importante:

1. Echilibru. O dieta trebuie sa fie echilibrata iar o dieta echilibrata trebuie sa contina carbohidrati, proteine, grasimi, vitamine, minerale si fibre in cantitati bine proportionate. Carbohidratii sunt sursa energiei noastre, deci au un rol foarte important intr-o dieta echilibrata. fii-indraznet.eu

2. Moderatia – sau controlul portiilor. E mai bine sa consumati cantitati mici la intervale regulate de timp. Evitati cat puteti portiile mari!

3. Variatia. O gama variata de mancaruri inseamna sanse mai mari la o nutritie completa. De asemenea o varietate a exercitiilor practicate va ajuta sa mergeti mai departe cu programul de exercitii fara sa va plictisiti.
Este un fapt foarte bine cunoscut ca o dieta saraca poate duce la boli cum sunt obezitatea, cancerul si boli de inima. Legatura dintre dieta si forma fizica este baza unei activitati intelectuale creative si dinamice.

Cum sa echilibrez dieta cu exercitiile de fitness? Ce schimbari trebuie sa fac in dieta si in regimul de fitness astfel incat sa gasesc legatura perfecta intre ele? Probabil aceste intrebari va bantuie de ceva vreme si daca inca nu ati gasit un raspuns, sper ca sfaturile din acest blog sa va fie de folos.
Baza unei vieti sanatoase inseamna:

1. Mancare variata –  cereale integrale pentru vitamine si minerale, legume verzi pentru fier, fructe pentru fibre, carne slaba si peste (scade colesterolul si ajuta la prevenirea cancerului) si produse lactate cu continut slab de grasimi.

2.  Atingerea greutatii optime şi a cantitatii necesare de energie pentru a efectua activităţile de zi cu zi cu usurinta.

3. Cresterea rezistentei corpului dvs din timpul si dupa exercitiile de fitness / aerobic.

4. Va trebui sa beti cantitatea necesara de lichide pentru un nivel maxim de hidratare.

5. Odata ce ati ajuns la greutatea si forma fizica dorite ar trebui sa va mentineti cu usurinta prin exercitii si o viata sanatoasa.

Exercitiile de fitness / aerobic sau orice alt tip de exercitii va vor ajuta si chiar vor grabi procesul de pierdere in greutate. Aceasta este cheia, acceleratorul magic. Deci mancati sanatos, faceti exercitii si fiti intelepte!

marți, 30 octombrie 2012

Cum sa slabesti rapid prin metode naturiste

Cine nu viseaza sa slabeasca repede si fara efort? Cine nu-si doreste sa uite de exercitiile chinuitoare de la sala si de dietele fara sfarsit? Haideti sa discutam despre o metoda vehiculata de-a lungul timpului cum ca ar fi una dintre cele mai bune si mai sanatoase: slabire prin metode naturiste. 
Posibilitatea de slabire prin metode naturiste este reala deoarece anumite plante sau combinatii naturale au proprietati de dezintoxicare a organismului si implicit de eliminare a grasimilor nesanatoase depuse in corp. In plus, dietele naturiste nu implica utilizarea de pastile sau prafuri pentru slabit care pot avea efecte secundare destul de nocive pentru corp, metabolism si chiar psihic. Din contra, prin acest tip de dieta veti acumula energie si vitamine necesare corpului pentru a functiona la parametri maximi.

In continuare veti gasi cateva dintre cele mai cunoscute metode de slabire utilizand ce ne-a lasat mama natura si nimic mai mult:

Slabeste cu miere si scortisoara

1 lingurita de miere se amesteca cu jumatate de lingura de scortisoara intr-o cana mai mare, dupa care se adauga o cana de apa fierbinte. Este de preferat sa utilizati scortisoara proaspata deoarece este mult mai buna la gust decat cea gasita in comert.

Tot acest amestec trebuie fiert pana ce apa clocoteste, dupa care se imparte in doua parti egale. O portie se va lua dimineata, imediat dupa ce va treziti si inainte sa fi consumat ceva (pe stomacul gol adica) iar una se va lua seara inainte sa va bagati in pat si cand sunteti siguri ca nu veti mai consuma altceva dupa.

Consumarea acestei mixturi in fiecare zi, dimineata si seara, te ajuta sa pierzi 2 Kg in fiecare saptamana fara sa trebuiasca sa faci alte schimbari in dieta zilnica.

Amestecul actioneaza asupra depozitelor de grasime din corp si in special asupra grasimii depuse pe abdomen

Amestecul de miere si scortisoara este una dintre metodele cele mai bine tolerate si care a dat cele mai bune rezultate la majoritatea persoanelor care au incercat. Pentru cei care nu agreeaza aceasta mixtura, gasiti mai jos inca doua modalitati de slabire prin metode naturiste:

Ceaiul de soc

Ceaiul de soc este una dintre cele mai cunoscute modalitati de slabire prin metode naturiste inca de pe vremea bunicii.

Pentru cei care nu au soc la indemana, puteti oricand merge la o farmacie sau la un magazin naturist si sa cereti ceai din flori de soc.

Ceaiul e usor de preparat: peste 3 lingurite de flori uscate de soc se pune o cana de apa fiarta dupa care se acopera si se lasa 10 minute. Dupa ce au trecut cele 10 minute, il strecurati si se poate consuma dupa ce a fost racit.

Trebuie sa beti pana la 3 sau 4 cani pe zi iar la doua saptamani faceti pauza de o saptamana. Ceaiul ajuta la ameliorarea aspectului zonelor afectate de celulita si la pierderea de kilograme in plus deoarece elimina toxinele si apa acumulata in corp.

Ceaiul de urizica

O alta modalitate de slabire prin metode naturiste (adica sanatos) cunoscuta din mosi stramosi este ceaiul de urzica. Este un pic mai ciudat la gust dar este extrem de eficient si sanatos. Este recomandat si pentru cei lipsiti de energie.

Cum se prepara? Simplu: 4 sau 5 lingurite de frunze uscate de urzica peste care se toarna 1 litru de apa fiarta si se lasa la infuzat.

Pentru ca ceaiul sa aiba efect trebuie consumat 1 litru pe zi (fara zahar) timp de 30 de zile fara intrerupere.

Ceaiul de urzica elimina toxinele din sange si cele acumulate din corp precum si apa (pentru cei care retin apa in corp) iar de-a lungul celor 30 de zile de cura veti pierde in jur de 2 Kg in fiecare saptamana.

Modalitatile de slabire prin metode naturite prezentate mai sus nu au doar ca scop slabirea, ci au si alte proprietati care ajuta la tratarea sau la prevenirea anumitor boli. De exemplu, mierea are proprietati antioxidante  iar scortisoara transforma zaharul din sange in energie si diminueaza astfel cantitatea care se depune in corp. Socul are proprietati depurative, este laxativ si inhiba pofta de mancare iar urzica contine fier care se acumuleaza in mod natural in corp.

Modalitatile de slabire prin metode naturiste vor da rezultate mult mai bune si mai de durata daca vor fi practicate in combinatie cu exercitii fizice zilnice si cu un regim alimentar sanatos.

Cand spun exercitii fizice nu ma refer la o activitate chinuitoare si transpirat din greu la sala ci la o activitate placuta pe care sa o practicati saptamanal macar. Ar fi bine sa gasiti un sport sau o activitate fizica pe care sa o practicati cu placere cum ar fi mersul pe jos alert, alergatul, tenis, inot, etc.

De asemenea, un regim alimentar sanatos alcatuit din legume, fructe, carne slaba si alte alimente sanatoase va ajuta sa aveti o viata lunga si fara afectiuni grave.

Sfaturi de slabire rapida si mentinerea greutatii

Deci, dupa cum spuneam intr-unul din articole, partea cu dieta (chiar si una usoara) nu a fost sa mearga pentru mine. Asta a fost de fapt problema mea cea mare dintotdeauna: incapabilitatea de a tine o dieta sau macar de a avea un regim alimentar si regim de viata cat de cat organizat. Dar enough about me … sa discutam despre cateva trucuri de dieta care vor duce la disparitia colaceilor si la o piele absolut superba:

Primul pas spre un corp de invidiat: Nu sari peste micul dejun! Si nici nu considera ca daca ai mancat un mar, gata ai luat micul dejun. Ce mananci acum trebuie sa te tina satula si fara ganduri de covrigei, briose sau alte tentatii pana la ora 1! Asa ca gandeste-te bine daca se merita. Eu recomand o omleta cu rosii si ardei sau un bol maricel de cereale (fara zahar) si iaurt. E posibil sa fie greu sa te obisnuiesti la inceput dar in timp, ai sa vezi super rezultate.

Tips:
O omleta cu 2 oua, 1 jumatate de ardei gras si 1 rosie micuta, cu cateva grame de ulei de masline are 150 de calorii / 100g.
O briosa incepe de la 200 calorii/100g si de obicei nu-ti ajunge una singura 
1 covrig de patiserie cu mac/susan/sare are in jur de 300 de calorii/100g on.fb.me/TbUiUz

Deci ce alegi?

Al doilea pas: Mese regulate! Pe langa micul dejun de dimineata, care daca l-ai facut corect ti-a tinut de foame pana la ora 13.00, trebuie sa mai mananci pranz, o gustare si cina. Ei, incearca sa mananci la ore cat de cat fixe in fiecare zi ca sa nu-ti dai organismul peste cap.

Pasul numarul 3: (care stiu ca n-o sa-ti placa) Fa sport! Stiu, e greu, ajungi seara de la servici si esti obosita si n-ai chef de sala, bla bla bla! Eh nu trebuie sa te duci la sala, ai cateva seturi de exercitii pentru acasa excelente si le poti face oriunde si oricand. Da-ti un mic sut peste fundulet si misca-l, iti va multumi si-ti vei multumi si tu in cateva luni.


Eu iti recomand regula de 20%. Din articol vei afla mai multe.
De asemenea tine-te departe de paine, produse de patiserie, dulciuri, etc.
Incearca pe cat posibil sa nu amesteci proteinele cu carbohidratii. Regula de baza e intotdeauna vegetale cu proteine sau vegetale cu carbohidrati, niciodata proteine cu carbohidrati.
In rest, bucura-te de viata si uita ca esti la dieta! Plimba-te acuma cat e frumos afara si nu uita: daca astepti momentul potrivit sa te apuci de ceva, nu il vei gasi niciodata!

luni, 29 octombrie 2012

Diete de slabire: cele mai bune 5 alimente pentru slabit

In orice dieta de slabire sunt importanti 3 factori:

Alimentatia

Somnul

Antrenamentul fizic

Exista mai multe alimente cu numeroase calitati nutritinale. Lista celor mai importante 10 alimente este folositoare pentru a sti ce anume sa includeti in dieta pentru a slabi repede, a arata mai bine si a fi mai sanatos:

1. Carnea slaba de vaca
Sunt multe persoane care au tinut cura de slabire si au incercat sa reduca foarte mult consumul de carne rosie. Desi sunt unele carnuri grase de care ar trebui sa te feresti, exista totusi si carne slaba rosie. Chiar mai slaba decat cea de pui. 
In plus, carnea slaba e o sursa importanta de fier, zinc si proteine de calitate. Asigura-te doar ca alegi carnea slaba si te feresti de grasime. 
Cele mai bune bucati sunt costele, muschiul chiar si la magazin poti gasi carne de vaca cu doar 4% grasime. 
100 de grame de carne slaba prajita = 153 de calorii, 5.4 grame de grasime (din care doar 2 grame sunt saturate), 0 grame de carbohidrati, 24.5 grame de proteine, 59 mg de colesterol, 53 mg de sodiu, 333 mg de potasiu, 15% din DZR de zinc si alte minerale in cantitati importante cum ar fi niacina, vitamina B6, acidul folic, vitamina B12, fosfor, magneziu si cupru.

2. Peste/uleiul de peste
Bogat in acizii grasi de tip Omega 3 (cercetatorii spun ca Omega 3 protejeaza impotriva bolilor cardiace) pestele este o buna metoda sa te protejezi de bolile inimii (somonul este printre pestii care are cea mai mare cantitate de Omega 3, desi e cam bogat in grasime). 
Alt lucru important cu privire la grasimile din peste este ca te ajuta sa pierzi din grasimea corporala. Gram cu gram, grasimea din peste dezbina grasimea din organism. Ajuta in eliberarea acizilor grasi din celulele grase si in punerea in circulatie a acestora in sange. 
Din moment ce organismul tau are nevoie de combustibil pentru acest proces, e recomandat pestele deoarece acesta intensifica procesul. 
Recomand pestele de 2-5 ori pe saptamana si suplimente cu ulei de peste in fiecare zi. Am aflat ca te ajuta cu adevarat in eforturile de scadere in greutate.

3. Varza
Care e prima impresie? Te gandesti la o mancare apetisanta? 
Varza este de obicei fiarta si este folosita ca garnitura langa sunca sau alt tip de carne multe persoane nu tin cont potentialul verzei crude. 
Unul dintre secretele pierderii in greutate este sa iti reduci apetitul. Una dintre cele mai bune metode in acest sens este sa mananci alimente bogate in fibre. Fibrele incetinesc procesul digestiv si creeaza o senzatie de satietate. 
Am descoperit ca varza are unul dintre cele mai mari continut de fibre si carbohidrati similari ca numar cu alte alimente. Iata despre ce vorbesc: 2 cani de varza tocata au doar 24 de calorii. Sunt doar 4 grame de carbohidrati din care 2.5 grame sunt fibre. Asta inseamna ca 60% din carbohidratii din varza sunt fibre. Nici un alt aliment nu reuseste aceasta performanta. 
Iata ce influenta are pentru tine in legatura cu slabitul. Fibrele trec prin sistemul digestiv neprocesate. Asta inseamna ca adauga foarte putine calorii, sau chiar deloc, mai ales ca organismul trebuie sa cheltuie energie pentru a procesa. 
In momentul in care tu consumi alimente bogate in fibre dar cu putine calorii nu iti va mai fi asa de foame. Si daca nu ai atacuri de foame e foarte posibil sa ajungi la performanta de a nu-ti sabota dieta. Multi isi distrug dieta deoarece consuma alimente procesate cu putine calorii. Rezultatul e dat de variatii ale glicemiei si o senzatie de foame. Dupa cateva saptamani de dieta proasta, organismul simte ca este privat de anumite elemente. O data ce te gasesti intr-o stare de privare vei rezista din ce in ce mai greu tentatiei. Daca mananci alimente bogate in fibre iti vei stapani mai usor foamea si vei duce la bun sfarsit dieta. 
Desi varza proaspata nu pare apetisanta, iata ce te poate ajuta. Gandeste-te la varza ca la orice alta legume. In loc sa folosesti salata, incearca varza tocata. Are un gust foarte placut si merge cu varza rosie, castravetii, ardeii si ardeii iuti, rosiile. 
In concluzie – daca nu mananci varza in mod normal inseamna ca nu ai profitat de una dintre cele mai bune solutii de slabi.

4. Broccoli
E unul dintre cele mai bune pariuri in nutritive. Nu doar faptul ca apartine familiei cruciferelor (care ajuta in tratarea cancerului), dar e si o buna sursa de vitamina C (190% din DZR), vitamina A (25% din DZR sub forma betacarotenului ne toxic) si este o excelenta sursa de fibre solubile, importante pentru o glicemie normala. 
Broccoli are de asemenea unii compusi care ajuta barbatii sa scape de excesul de estrogen din organism. Daca ai prea mult estrogen va fi mai dificil sa slabesti. 
Broccoli este de asemenea o sursa foarte buna de acid folic (31% din DZR) si o sursa de calciu (21% din DZR) si magneziu.

5. Branza dulce
Branza dulce este un vechi prieten al persoanelor care tin cura. Si isi merita reputatia – este considerata abligatorie in dieta. Este una dintre cele mai usor de obtinut surse de proteine. Exista putine alternative pentru a obtine proteine si a te ajuta sa pierzi grasime. 
Si chiar te ajuta sa pierzi grasime. Majoritatea lactatelor contin Acid Linoleic Conjugat. Numeroase studii arata faptul ca acest acid ajuta la scaderea in greutate si la dezvoltarea masei musculare. 
Totusi, cu influenta alimentelor degresate, inclusive lactatele, cantitatea de ALC este foarte scazuta, deoarece se gaseste in grasimea lactatelor. Deoarece vrem sa scadem cantitatea de grasime ingerata, va scadea si cantitatea de ALC. 
Aceasta situatie e importanta, deoarece studiile au demonstrat ca ALC-ul ajuta in scaderea in greutate. Animalele si subiectii umani care au luat suplimente cu ALC au avut o scadere in grasime de 60%. 
Iata de ce recomand lactatele integrale, nu lactatele sarace in grasimi. Grasimea din branza dulce contine cantitati mari de ALC care te vor ajuta sa pierzi grasime si sa cresti masa musculara. 
Daca dieta ta este formata in principal din alimente naturale care contin putina grasime, atunci branza dulce te va plasa in niste limite mai mult decat normale. In plus, grasimea continuta ajuta chiar la pierderea grasimii corporale. 
In cele din urma, proteina din branza dulce contine 2 elemente importante pentru dezvoltarea muschilor. 
In primul rand contine glutamina, care este cel mai important amino acid din corp. Este foarte important sa fi sigur ca ai suficienta glutamina in alimentatie deoarece organismul o cere. Daca nu ii oferi o cantitate sufiecienta, organismul va lua glutamina din alte zone ale corpului. Adica din orice muschi. Si asa se va compromite sistemul muscular pe care incerci sa-l dezvolti. 
In cele din urma, branza dulce e compusa din combinatii de proteine din zer si caseina. Zerul este o proteina care actioneaza repede, cand este consumata intra in sange foarte repede. Caseina are un comportament mai incet, se elibereaza mai greu. Este important sa obtii ambele elemente deoarece fiecare are beneficii care te vor ajuta sa scazi in greutate eficient.